Psalmi 92

1. (Un psalm. O cîntare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim NNumele Tău, Prea Înalte,
2. să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea credincioşia Ta,
3. cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele arfei.
4. Căci Tu mă înveşeleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale.
5. Cît de mari sînt lucrările Tale, Doamne, şi cît de adînci sînt gîndurile Tale!
6. mul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el.
7. Dacă cei răi înverzesc ca iarba, şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie.
8. Dar Tu, Doamne, eşti înalţat în veci de veci!
9. Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sînt risipiţi.
10. Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m'ai stropit cu untdelemn proaspăt.
11. chiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de protivnicii mei cei răi.
12. Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.
13. Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.
14. Ei aduc roade şi la bătrîneţă, sînt plini de suc şi verzi,
15. ca să arate că Domnul este drept, El Stînca mea, în care nu este nelegiuire.