Psalmi 103

1. Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze NNumele Lui cel sfînt!
2. Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!
3. El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale;
4. El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
5. El îţi satură de bunătăţi bătrîneţa, şi te face să întinereşti iarăş ca vulturul.
6. Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.
7. El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel.
8. Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător si bogat în bunătate.
9. El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mînia pe vecie.
10. u ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
11. Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
12. cît este de departe răsăritul de apus, atît de mult depărtează El fărădelegile noastre dela noi.
13. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură domnul de ceice se tem de El.
14. Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă.
15. mul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp.
16. Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care -l cuprindea, n'o mai cunoaşte.
17. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru ceice se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,
18. pentru ceice păzesc legămîntul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.
19. Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpîneşte peste tot.
20. Binecuvîntaţi pe Domnul, îngerii Lui, cari sînteţi tari în putere, cari împliniţi poruncile Lui, şi cari ascultaţi de glasul cuvîntului Lui.
21. Binecuvîntaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, cari faceţi voia Lui!
22. Binecuvîntaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpînirii Lui! Binecuvintează, suflete, pe Domnul!