Psalmi 135
1. Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi NNumele Domnului, lăudaţi -L, robi ai Domnului,
2. cari staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru!
3. Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cîntaţi NNumele Lui, căci este binevoitor.
4. Căci Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui.
5. Ştiu că Domnul este mare, şi că Domnul nostru este mai pe sus de toţi dumnezeii.
6. Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pămînt, în mări şi în toate adîncurile.
7. El ridică norii dela marginile pămîntului, dă naştere la fulgere şi ploaie, şi scoate vîntul din cămările lui.
8. El a lovit pe întîii născuţi ai Egiptului, dela oameni pînă la dobitoace.
9. A trimes semne şi minuni, în mijlocul tău, Egiptule: împotrivalui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
10. A lovit multe neamuri, şi a ucis împăraţi puternici:
11. pe Sihon, împăratul Amoriţilor, pe Og, împăratul Basanului, şi pe toţi împăraţii Canaanului;
12. şi le-a dat ţara de moştenire, de moştenire poporului Său Israel.
13. Doamne, NNumele Tău rămîne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam,
14. căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi.
15. Idolii neamurilor sînt argint şi aur, lucrare făcută de mînile oamenilor.
16. Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd,
17. au urechi, şi totuş n'aud, da, n'au suflare în gură.
18. Ca ei sînt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.
19. Casa lui Israel, binecuvîntaţi pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvîntaţi pe Domnul!
20. Casa lui Levi, binecuvîntaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvîntaţi pe Domnul!
21. Domnul să fie binecuvîntat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!