Psalmi 21
1. (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!
2. I-ai dat ce-i dorea inima, şi n'ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele.
3. Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvîntări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.
4. Îţi cerea viaţa, şi i-ai dat-o: o viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie.
5. Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea şi măreţia.
6. Îl faci pe vecie o pricină de bunecuvîntări, şi -l umpli de bucurie înaintea Feţii Tale.
7. Căci împăratul se încrede în Domnul; şi bunătatea Celui Prea Înalt îl face să nu se clatine.
8. Mîna ta, împărate, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc,
9. şi-i vei face ca un cuptor aprins, în ziua cînd te vei arăta; Domnul îi va nimici în mînia Lui, şi-i va mînca focul.
10. Le vei şterge sămînţa de pe pămînt, şi neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.
11. Ei au urzit lucruri rele împotriva ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.
12. Căci îi vei face să dea dosul, şi vei trage cu arcul tău asupra lor.
13. Scoală-te, Doamne, cu puterea Ta, şi vom cînta şi vom lăuda puterea Ta.