Psalmi 39

1. (Către mai marele cîntăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.”

2. Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuş durerea mea nu era mai puţin mare.

3. Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvîntul pe limbă, şi am zis:

4. „Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.”

5. Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s'ar ţinea. -

6. Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

7. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea

8. Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

9. Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

10. Abate-Ţi loviturile dela mine! Îmi iese sufletul supt loviturile mînii Tale.

11. Tu pedepseşti pe om, şi -l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.

12. Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrămilor mele! Căci sînt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

13. Abate-Ţi privirea dela mine, şi lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc şi să nu mai fiu!