Psalmi 142

1. (O cîntare a lui David. O rugăciune făcută cînd era în peşteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.

2. Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strîmtorarea înaintea Lui.

3. Cînd îmi este mîhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.

4. Aruncă-Ţi ochii la dreapta, şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.

5. Doamne, către Tine strig, şi zic: „Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pămîntul celor vii.”

6. Ia aminte la strigătele mele, căci sînt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sînt mai tari decît mine.

7. Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud NNumele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, cînd îmi vei face bine.