Psalmi 67

1. (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. Un psalm. O cîntare.) Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvinteze, să facă să lumineze peste noi Faţa Lui, -
2. ca să se cunoască pe pămînt calea Ta, şi printre toate neamurile mîntuirea Ta!
3. Te laudă, popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă.
4. Se bucură neamurile şi se veselesc; căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire, şi povăţuieşti neamurile pe pămînt. -
5. Te laudă, popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă.
6. Pămîntul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvintează,
7. Dumnezeu ne binecuvintează, şi toate marginile pămîntului se tem de El.