Geneza 24

1. Avraam era bătrîn, înaintat în vîrstă; şi Domnul binecuvîntase pe Avraam în orice lucru.

2. Avraam a zis celui mai bătrîn rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi te rog, mîna subt coapsa mea;

3. şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pămîntului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în mijlocul cărora locuiesc,

4. ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.”

5. Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n'are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?”

6. Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!

7. Domnul, Dumnezeul cerului, care m'a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicînd: „Seminţei tale voi da ţara aceasta,” va trimete pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.

8. Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurămîntul acesta, pe care te pun să -l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.”

9. Robul şi-a pus mîna subt coapsa stăpînului său Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.

10. Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpînului său, şi a plecat, avînd cu el toate lucrurile de preţ ale stăpînului său. S'a sculat, şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.

11. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lîngă o fîntînă. Era seara, pe vremea cînd ies femeile să scoată apă.

12. Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi, şi îndură-Te de stăpînul meu Avraam.

13. Iată, stau lîngă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.

14. Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau,” şi care va răspunde: „Bea, şi am să dau de băut şi cămilelor tale,” să fie aceea, pe care ai rînduit-o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpînul meu.”

15. u sfîrşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.

16. Fata era foarte frumoasă; era fecioară, şi nici un bărbat n'avusese legături cu ea. Ea s'a pogorît la izvor, şi-a umplut vadra şi s'a suit iarăş.

17. Robul a alergat înaintea ei, şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.”

18. „Bea, domnul meu,” a răspuns ea. Şi s'a grăbit de a plecat vadra pe mînă, şi i-a dat să bea.

19. După ce i-a dat şi a băut de s'a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, pînă vor bea şi se vor sătura.”

20. A vărsat în grabă vadra în adăpătoare, şi a alergat iarăş la fîntînă ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.

21. mul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.

22. Cînd s'au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.

23. Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămînem peste noapte?”

24. Ea a răspuns: „Eu sînt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.”

25. Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug, şi este şi loc de găzduit peste noapte.”

26. Atunci omul a plecat capul, şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului,

27. zicînd: „Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, care n'a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpînul meu! Domnul m'a îndreptat în casa fraţilor stăpînului meu.”

28. Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întîmplate.

29. Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.

30. Văzuse veriga şi brăţările în mînile sorei sale, şi auzise pe soru-sa Rebeca spunînd: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit dar la omul acela, care stătea lîngă cămile la izvor,

31. şi a zis: „Vino, binecuvîntatul Domnului! Pentruce stai afară? Am pregătit casa, şi am pregătit un loc pentru cămile.”

32. mul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor cari erau cu el.

33. Apoi, i-a dat să mănînce. Dar el a zis: „Nu mănînc pînă nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!” a zis Laban.

34. Atunci el a zis: „Eu sînt robul lui Avraam.

35. Domnul a umplut de binecuvîntări pe stăpînul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.

36. Sara, nevasta stăpînului meu, a născut, la bătrîneţă, un fiu stăpînului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.

37. Stăpînul meu m'a pus să jur, şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în ţara cărora locuiesc;

38. ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca deacolo să iei nevastă fiului meu.”

39. Eu am zis stăpînului meu: „Poatecă femeia n'are să vrea să mă urmeze.”

40. Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimete pe Îngerul Său cu tine, şi-ţi va da izbîndă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.

41. Vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci.”

42. Eu am ajuns azi la izvor, şi am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac,

43. iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă, şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta,”

44. şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi, şi voi da de băut şi cămilelor tale,” fata aceea să fie nevasta pe care a rînduit-o Domnul pentru fiul stăpînului meu!”

45. Înainte de a sfîrşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s'a coborît la izvor, şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog.”

46. Ea s'a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului, şi a zis: „Bea, şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut, şi a dat de băut şi cămilelor mele.

47. Eu am întrebat-o, şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sînt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas, şi brăţările la mîni.

48. Apoi am plecat capul, m'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, şi am binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, că m'a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpînului meu pentru fiul lui.

49. Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpînul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stînga.”

50. Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „Dela Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.

51. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.”

52. Cînd a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului.

53. Şi robul a scos scule de argint, scule de aur, şi îmbrăcăminte, pe cari le-a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său şi mamei sale.

54. După aceea, au mîncat şi au băut, el şi oamenii cari erau împreună cu el şi s'au culcat. Dimineaţa cînd s'au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpînul meu.”

55. Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”

56. El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbîndă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpînul meu.”

57. Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată, şi s'o întrebăm.”

58. Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau,” a răspuns ea.

59. Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.

60. Au binecuvîntat pe Rebeca, şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămînţa ta să stăpînească cetăţile vrăjmaşilor săi!”

61. Rebeca s'a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, şi a plecat.

62. Isaac se întorsese dela fîntîna „Lahai-Roi,” căci locuia în ţara de meazăzi.

63. Într'o seară, cînd Isaac ieşise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, şi s'a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.

64. Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac, şi s'a dat jos de pe cămilă.

65. Şi a zis robului: „Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe cîmp?” Robul a răspuns: „Este stăpînul meu!” Atunci ea şi-a luat măhrama, şi s'a acoperit.

66. Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe cari le făcuse.

67. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mîngîiat Isaac pentru pierderea mamei sale.