Faptele Apostolilor 4

1. Pe cînd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,

2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.

3. Au pus mînile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă pînă a doua zi; căci se înserase.

4. Însă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s'a ridicat aproape la cinci mii.

5. A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s'au adunat împreună la Ierusalim,

6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.

7. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în nNumele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”

8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel!

9. Fiindcă sîntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi sîntem întrebaţi cum a fost vindecat,

10. s'o ştiţi toţi, şi s'o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în NNumele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.

11. El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`

12. În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.”

13. Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s'au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

14. Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.

15. Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s'au sfătuit între ei,

16. şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s'a făcut o minune vădită, pe care n'o putem tăgădui.

17. Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în NNumele acesta.”

18. Şi dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în NNumele lui Isus.

19. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;

20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”

21. I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.

22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.

23. După ce li s'a dat drumul, ei s'au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii.

24. Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!

25. Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?

26. Împăraţii pămîntului s'au răsculat, şi domnitorii s'au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.`

27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s'au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,

28. ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.

29. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,

30. şi întinde-Ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin NNumele Robului Tău celui Sfînt, Isus.”

31. După ce s'au rugat ei, s'a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s'au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

32. Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte.

33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

34. Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,

35. şi -l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,

37. a vîndut un ogor, pe care -l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.