Faptele Apostolilor 22

1. „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvîntul meu de apărare faţă de voi!”
2. Cînd au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis:
3. „Eu sînt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamăruntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atît de plin de rîvnă pentru Dumnezeu, cum sînteţi şi voi toţi azi.
4. Am prigonit pînă la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei:
5. Marele preot şi tot soborul bătrînilor îmi sînt martori. Am luat chiar şi scrisori dela ei către fraţii din Damasc, unde m'am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe ceice se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.
6. Cînd eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pela amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.
7. Am căzut la pămînt, şi am auzit un glas, care-mi zicea: ,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?`
8. ,Cine eşti, Doamne?` am răspuns eu. Şi El mi-a zis: ,Eu sînt Isus din Nazaret, pe care -L prigoneşti.”
9. Cei ce erau cu mine, au văzut bine lumina, şi s'au înfricoşat; dar n'au auzit glasul Celui ce vorbea.
10. Atunci am zis: ,Ce să fac, Doamne?` ,Scoală-te`, mi-a răspuns Domnul, ,du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.”
11. „Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, ceice erau cu mine, m'au luat de mînă, şi aşa am ajuns în Damasc.
12. Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi Iudeii, cari locuiesc în Damasc, îl vorbeau de bine.
13. El mi-a zis: ,Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!` Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea, şi m'am uitat le el.
14. El mi-a zis: ,Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura Lui;
15. căci Îi vei fi martur, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile, pe cari le-ai văzut şi auzit.
16. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemînd NNumele Domnului.”
17. Şi mi s'a întîmplat că, după ce m'am întors la Ierusalim, pe cînd mă rugam în templu, am căzut într'o răpire sufletească;
18. şi am văzut pe Domnul care-mi zicea: ,Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.”
19. Şi am zis: ,Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe ceice cred în Tine:
20. şi că, atunci cînd se vărsa sîngele lui Ştefan, marturul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlaţi, şi păzeam hainele celor ce -l omorau.”
21. Atunci El mi-a zis: ,Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri..”
22. Ei l-au ascultat pînă la cuvîntul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul, şi au zis: „Ia de pe pămînt pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
23. Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele, şi asvîrleau cu ţărînă în văduh.
24. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să -l cerceteze, bătîndu -l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui.
25. Pe cînd îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului, care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un Roman, care nu este osîndit?”
26. La auzul acestor cuvinte, sutaşul s'a dus să dea de ştire căpitanului, şi a zis: „Ce ai de gînd să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”
27. Şi cînd a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el.
28. Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobîndit cetăţenia aceasta.” „Şi eu”, a zis Pavel, „sînt chiar născut Roman.”
29. umaidecît, cei ce aveau să -l cerceteze prin bătaie, au încetat să -l mai necăjească: ba căpitanul, cînd a aflat că Pavel este roman, s'a temut, pentrucă -l legase.
30. A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentruce este pîrît de Iudei, l-a deslegat, şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai de seamă şi tot Soborul; apoi, a adus pe Pavel jos, şi l-a pus înaintea lor.

Chapters

12345678910111213141516171819202122232425262728