Faptele Apostolilor 19

1. Pe cînd era Apolo în Corint, Pavel, dupăce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întîlnit pe cîţiva ucenici,
2. şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfînt cînd aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n'am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfînt.”
3. Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
4. Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Celce venea după el, adică în Isus.”
5. Cînd au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în NNumele Domnului Isus.
6. Cînd şi-a pus Pavel mînile peste ei, Duhul Sfînt S'a pogorît peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.
7. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.
8. În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce -l ascultau.
9. Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat dela ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.
10. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului.
11. Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mînile lui Pavel;
12. pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.
13. işte exorcişti Iudei, cari umblau din loc în loc, au încercat să cheme NNumele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicînd: „Vă jur pe Isus, pe care -L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”
14. Ceice făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă.
15. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sînteţi?”
16. Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amîndoi, şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17. Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi Iudeii, de toţi Grecii cari locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi NNumele Domnului Isus era proslăvit.
18. Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
19. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s'a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
20. Cu atîta putere se răspîndea şi se întărea Cuvîntul Domnului.
21. Dupăce s'au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gînd să se ducă la Ierusalim, trecînd prin Macedonia şi Ahaia. „Dupăce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma.”
22. A trimes în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas cîtăva vreme în Asia.
23. Pe vremea aceea, s'a făcut o mare turburare cu privire la Calea Domnului.
24. Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin cîştig cu ele.
25. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaş meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria aceasta;
26. şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mîni nu sînt dumnezei.
27. Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.”
28. Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, şi au început să strige: „Mare este Diana Efesenilor!”
29. Toată cetatea s'a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gînd în teatru, şi au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.
30. Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.
31. Chiar şi unii din mai marii Asiei, cari-i erau prieteni, au trimes la el să -l roage să nu se ducă la teatru.
32. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentruce se adunaseră.
33. Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mîna, şi voia să se apere înaintea norodului.
34. Dar cînd l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într'un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana Efesenilor!”
35. Totuş logofătul a potolit norodul, şi a zis: „Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane şi a chipului ei căzut din cer?
36. Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi, şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.
37. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, cari nu sînt vinovaţi nici de jăfuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.
38. Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plîngă împotriva cuiva, sînt zile de judecată, şi sînt dregători; să se pîrască unii pe alţii.
39. Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într'o adunare legiuită.
40. oi, de fapt, sîntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întîmplate astăzi, căci n'avem nici un temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”
41. După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.

Chapters

12345678910111213141516171819202122232425262728