Exod 10

1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor,

2. şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M'am purtat cu Egiptenii, şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sînt Domnul.”

3. Moise şi Aaron s'au dus la Faraon, şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Pînă cînd ai de gînd să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

4. Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimete mîne nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.

5. Ele vor acoperi faţa pămîntului, de nu se va mai putea vedea pămîntul; vor mînca ce a mai rămas nevătămat, vor mînca ce v'a lăsat piatra, vor mînca toţi copacii, cari cresc pe cîmpiile voastre,

6. îţi vor umplea casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n'au văzut aşa ceva de cînd sînt ei pe pămînt pînă în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit dela Faraon.

7. Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Pînă cînd are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece, şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?”

8. Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă,” le-a zis el, „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Cari şi cine sînt ceice vor merge?”

9. Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrînii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci avem să ţinem o sărbătoare în cinstea Domnului.”

10. Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gînd să faceţi!

11. u, nu; ci duceţi-vă, voi bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon.

12. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mîna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului, şi să mănînce toată iarba pămîntului, tot ce a lăsat piatra.”

13. Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vînt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vîntul dinspre răsărit adusese lăcustele.

14. Lăcustele au venit peste ţara Egiptului, şi s'au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atît de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.

15. Au acoperit toată faţa pămîntului, de nu se mai vedea pămîntul; au mîncat toată iarba depe pămînt şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n'a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe cîmp, în toată ţara Egiptului.

16. Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron, şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră.

17. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze dela mine şi urgia aceasta de moarte!”

18. Moise a ieşit dela Faraon, şi s'a rugat Domnului.

19. Domnul a făcut să sufle un vînt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele, şi le-a aruncat în marea Roşie; n'a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.

20. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

21. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mîna spre cer, şi va fi întunerec peste ţara Egiptului, aşa de întunerec de să se poată pipăi.”

22. Moise şi-a întins mîna spre cer; şi a fost întunerec besnă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile.

23. ici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s'a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină.

24. Faraon a chemat pe Moise, şi a zis: „Duceţi-vă, şi slujiţi Domnului! Să nu rămînă în ţară decît oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.”

25. Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile de tot, pe cari le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru,

26. şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi, şi să nu rămînă o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru; iar pînă vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.”

27. Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a vrut să-i lase să plece.

28. Faraon a zis lui Moise: „Ieşi dela mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.”

29. „Da!” a răspuns Moise, „nu mă voi mai arăta înaintea ta.”