Cantarea Cantarilor 7

1. Ce frumoase îţi sînt picioarele în încălţămintea ta, fată de domn! Marginile rotunde ale coapsei tale sînt ca nişte lănţişoare de pus la gît, lucrate de mînile unui meşter iscusit.

2. Pîntecele tău este un pahar rotund, de unde nu lipseşte vinul mirositor; trupul tău este un snop de grîu, încins cu crini.

3. Amîndouă ţîţele tale sînt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare.

4. Gîtul tău este ca un turn de fildeş; ochii tăi sînt ca iazurile Hesbonului, de lîngă poarta Bat-Rabim; nasul tău este ca turnul Libanului, care priveşte spre Damasc.

5. Capul tău este cum e Carmelul, şi părul capului tău este ca purpura împărătească: pînă şi un împărat ar fi înlănţuit de pletele tale!...

6. Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în mijlocul desfătărilor!

7. Statura ta este ca finicul, şi ţîţele tale ca nişte struguri.

8. Îmi zic: „Mă voi sui în finic, şi-i voi apuca crăcile!” Atunci ţîţele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor.

9. Şi gura ta toarnă un vin ales, care curge lin ca răspuns la desmierdările mele, şi alunecă pe buzele noastre cînd adormim!

10. Eu sînt a iubitului meu, şi el doreşte de mine.

11. Vino, iubitule, haidem să ieşim pe cîmp, să mînem noaptea în sate!

12. Dis de dimineaţă ne vom duce la vii, să vedem dacă a înmugurit via, dacă s'a deschis floarea, şi dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea.

13. Mandragorele îşi răspîndesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe cari, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.