Plângerile 2
1. Vai! în ce întunecime a aruncat Domnul, în mînia Lui, pe fiica Sionului. A asvîrlit din cer pe pămînt podoaba lui Israel, şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mîniei Lui!
2. Domnul a nimicit, fără milă, toate locuinţele lui Iacov. În urgia Lui, a dărîmat întăriturile fiicei lui Iuda, şi le-a prăvălit la pămînt; a făcut de ocară împărăţia şi căpeteniile ei.
3. În mînia Lui aprinsă, a doborît toată puterea lui Israel; Şi-a tras înapoi dela el dreapta, înaintea vrăjmaşului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuieşte toate dejurîmprejur.
4. Şi-a încordat arcul ca un vrăjmaş, Şi-a ridicat dreapta ca un asupritor, şi a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, Şi-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
5. Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărîmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
6. I-a pustiit cortul sfînt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mînia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot.
7. Domnul Şi-a dispreţuit altarul, Şi-a lepădat locaşul Său cel sfînt. A dat în mînile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în casa Domnului, ca într'o zi de sărbătoare.
8. Şi-a pus de gînd Domnul să dărîme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi-a tras mîna pînă nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, cari nu mai sînt, toate, decît nişte dărîmături triste.
9. Porţile îi sînt cufundate în pămînt; i-a nimicit şi rupt zăvoarele. Împăratul şi căpeteniile sale sînt între neamuri. Lege nu mai au,
10. Bătrînii fiicei Sionului şed pe pămînt şi tac; şi-au presărat ţărînă pe cap, s'au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pămînt capul.
11. Mi s'au strors ochii de lacrămi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pămînt, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor şi pruncilor de ţîţă leşinaţi pe uliţele cetăţii.
12. Ei ziceau către mamele lor: Unde este pîne şi vin? Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe uliţele cetăţii, îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
13. Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, şi cu ce să te mîngîi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?
14. Proorocii tăi ţi-au proorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia dela tine, ci ţi-au făcut proorocii mincinoase şi înşelătoare.
15. Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului, şi zic: Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă, şi bucuria întregului pămînt?
16. Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrîşnesc din dinţi, şi zic: Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!
17. Domnul a înfăptuit ce hotărîse, a împlinit cuvîntul pe care -l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!
18. Inima lor strigă către Domnul... Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrămi! Nu-ţi da niciun răgaz, şi ochiul tău să n'aibă odihnă!
19. Scoală-te şi gemi noaptea cînd încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului! Ridică-ţi mîinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, cari mor de foame la toate colţurile uliţelor!
20. Uită-Te, Doamne, şi priveşte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănînce femeile rodul pîntecelui lor, pruncii desmierdaţi de mînile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi proorocii în Locaşul cel sfînt al Domnului?
21. Copiii şi bătrînii stau culcaţi pe pămînt în uliţe; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis, în ziua mîniei Tale, şi i-ai jungheat fără milă.
22. Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mîniei Domnului, n'a scăpat unul şi n'a rămas cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit vrăjmaşul!