Ieremia 34

1. Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, cînd Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea sa, şi toate împărăţiile pămîntului de supt stăpînirea lui, şi toate popoarele, făceau război împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor cari ţineau de el:
2. „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Du-te de spune lui Zedechia, împăratul lui Iuda, şi zi-i: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, dau cetatea aceasta în mînile împăratului Babilonului, şi o va arde cu foc.
3. Şi tu nu vei scăpa din mînile lui, ci vei fi luat şi dat în mîna lui, vei da ochi cu împăratul Babilonului, el îţi va vorbi gură către gură, şi vei merge la Babilon.
4. umai, ascultă Cuvîntul Domnului, Zedechia, împăratul lui Iuda! Aşa vorbeşte Domnul despre tine: ,Nu vei muri ucis de sabie,
5. ci vei muri în pace: şi cum au ars mirezme pentru părinţii tăi, vechii împăraţi, cari au fost înaintea ta, tot aşa vor arde şi pentru tine, şi te vor jăli, zicînd: ,Vai, doamne!` Căci Eu am rostit cuvîntul acesta, zice Domnul.”
6. Proorocul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim,
7. pe cînd oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor celorlalte cetăţi ale lui Iuda, împotriva Lachisului şi Azechei, căci acestea erau cetăţile, cari mai rămăseseră din toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
8. Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce împăratului Zedechia făcuse o învoială cu tot poporul Ierusalimului, ca să vestească slobozenia robilor,
9. pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe Evreu şi pe Evreică, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său Iudeu.
10. Toate căpeteniile şi tot poporul, cari făcuseră învoiala, s'au legat să lase slobozi fiecare pe robul şi roaba lui, şi să nu-i mai ţină în robie. Ei au ascultat, şi le-au dat drumul.
11. Dar mai pe urmă s'au răsgîndit, au luat înapoi pe robii şi roabele, pe cari-i sloboziseră, şi i-au silit să le fie iarăş robi şi roabe.
12. Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului, astfel:
13. „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu am făcut un legămînt cu părinţii voştri, în ziua cînd i-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei şi le-am zis:
14. ,După şapte ani, fiecare din voi să lase slobod pe fratele său evreu care i se vinde lui; şase ani să-ţi slujească, şi apoi să -l laşi slobod dela tine. Dar părinţii voştri nu M'au ascultat şi n'au luat aminte la Mine.
15. Voi v'aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său, şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat NNumele Meu.
16. Dar pe urmă v'aţi luat vorba îndărăt, şi Mi-aţi pîngărit NNumele, luînd iarăş înapoi fiecare pe robii şi roabele, pe cari-i sloboziserăţi, şi-i lăsaserăţi în voia lor, şi i-aţi silit să vă fie iarăş robi şi roabe.”
17. „De aceea aşa vorbeşte Domnul: ,Nu M'aţi ascultat ca să vestiţi slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, slobozenia săbiei, ciumii şi foametei, şi vă voi face de pomină printre toate împărăţiile pămîntului.
18. Şi pe oamenii, cari au călcat legămîntul Meu, cari n'au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecînd printre cele două jumătăţi ale lui,
19. şi anume pe căpeteniile lui Iuda şi pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoţi, şi pe tot poporul ţării, cari au trecut printre bucăţile viţelului,
20. îi voi da în mînile vrăjmaşilor lor, în mînile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor cîmpului.
21. Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, şi pe căpeteniile lui, îi voi da în mînile vrăjmaşilor lor, în mînile celor ce vor să le ia viaţa, în mînile oştirii împăratului Babilonului, care a plecat dela voi!
22. Iată, voi da poruncă, zice Domnul, şi-i voi aduce înapoi împotriva cetăţii acesteia; o vor bate, o vor lua, şi o vor arde cu foc. Şi voi preface cetăţile lui Iuda într'un pustiu fără locuitori.”

Chapters

12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152