Filipeni 4
1. De aceea, prea iubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămîneţi astfel tari în Domnul, prea iubiţilor!
2. Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gînd în Domnul.
3. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, cari au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sînt scrise în cartea vieţii.
4. Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă!
5. Blîndeţa voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.
6. u vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri.
7. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.
8. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
9. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit dela mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
10. Am avut o mare bucurie în Domnul, că, însfîrşit, aţi putut să vă înoiţi iarăş simţimintele voastre faţă de mine. Vă gîndeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.
11. u zic lucrul acesta avînd în vedere nevoile mele; căci m'am deprins să fiu mulţămit cu starea în care mă găsesc.
12. Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m'am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
13. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.
14. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strîmtorarea mea.
15. Ştiţi voi înşivă, Filipenilor, că, la începutul Evangheliei, cînd am plecat din Macedonia, nicio Biserică n'a avut legătură cu mine în ce priveşte darea şi primirea afară de voi.
16. Căci mi-aţi trimes în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.
17. u că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după cîştigul care prisoseşte în folosul vostru.
18. Am de toate, şi sînt în belşug. Sînt bogat, de cînd am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimes,-un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.
19. Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.
20. A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.
21. Spuneţi sănătate fiecărui sfînt în Hristos Isus. Fraţii, cari sînt cu mine, vă trimet sănătate.
22. Toţi sfinţii vă trimet sănătate, mai ales cei din casa Cezarului.
23. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin