Filimon 1
1. Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru,
2. către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta:
3. Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
4. Mulţămesc totdeauna Dumnezeului meu, oride cîte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,
5. pentrucă am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.
6. Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.
7. În adevăr, am avut o mare bucurie şi mîngîiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.
8. De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci,
9. vreau mai de grabă să-ţi fac o rugăminte în nNumele dragostei, eu, aşa cum sînt, bătrînul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus.
10. Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru OnisimAdică: Folositor.,
11. care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.
12. Ţi -l trimet înapoi, pe el, inima mea.
13. Aş fi dorit să -l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cît sînt în lanţuri pentru Evanghelie.
14. Dar n'am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentruca binele, pe care mi -l faci, să nu fie silit, ci de bună voie.
15. Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să -l ai pentru vecinicie,
16. dar nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus de cît pe un rob: ca pe un frate prea iubit, mai ales de mine, şi cu atît mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!
17. Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte -l ca pe mine însumi.
18. Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.
19. Eu, Pavel, voi plăti -scriu cu mîna mea-ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie.
20. Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul, şi înviorează-mi inima în Hristos!
21. Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult de cît îţi zic.
22. Tot odată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre.
23. Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimete sănătate;
24. tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.
25. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin