Ezra 6

1. Atunci împăratul Dariu a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor unde se puneau vistieriile în Babilon.
2. Şi s'a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte:
3. -„În anul întîi al domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: ,Casa să fie zidită iarăş, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şasezeci de coţi, o lăţime de şasezeci de coţi,
4. trei rînduri de pietre cioplite şi un rînd de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului.
5. Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe cari le luase Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim şi le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu.” -
6. Acum, Tatnai, dregătorul de dincolo de Rîu, Şetar-Boznai, şi tovarăşii voştri de slujbă din Afarsac, cari locuiţi dincolo de Rîu, depărtaţi-vă de locul acesta.
7. Lăsaţi să meargă înainte lucrările acestei case a lui Dumnezeu; dregătorul Iudeilor şi bătrînii Iudeilor s'o zidească iarăş pe locul unde era.
8. Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veţi avea de făcut faţă de aceşti bătrîni ai Iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Rîu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul.
9. Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viţei, berbeci şi miei, grîu, sare, vin şi untdelemn, să li se dea, la cerere, preoţilor din Ierusalim, zi de zi, şi fără nicio lipsă,
10. ca să aducă jertfe de bun miros Dumnezeului cerurilor, şi să se roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor lui.
11. Şi iată porunca pe care o dau cu privire la oricine va călca porunca aceasta: să se scoată din casa lui o bîrnă, s'o ridice ca să fie spînzurat pe ea, şi casa să i se prefacă într'o grămadă de gunoi.
12. Dumnezeul care a pus să locuiască în locul acela NNumele Lui să răstoarne pe orice împărat şi pe orice popor, care ar întinde mîna să calce cuvîntul meu, ca să nimicească această Casă a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Dariu, am dat porunca aceasta. Să fie împlinită întocmai.`
13. Tatnai, dregătorul de dincoace de Rîu, Şetar-Boznai, şi tovarăşii lor de slujbă, au împlinit întocmai porunca aceasta pe care le-a trimes-o împăratul Dariu.
14. Şi bătrînii Iudeilor au zidit cu izbîndă, după proorocirile proorocului Hagai, şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido; au zidit şi au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel, şi după porunca lui Cir, lui Dariu, şi lui Artaxerxe, împăratul Perşilor.
15. Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al domniei împăratului Dariu.
16. Copiii lui Israel, preoţii şi Leviţii, şi ceilalţi fii ai robiei, au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu.
17. Au adus, pentru sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu, o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei, şi, ca jertfe ispăşitoare pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor lui Israel.
18. Au pus pe preoţi, după cetele lor, şi pe Leviţi, după împărţirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu la Ierusalim, cum este scris în cartea lui Moise.
19. Fiii robiei au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi.
20. Preoţii şi Leviţii se curăţiseră cu toţii, aşa că toţi erau curaţi; au jertfit Paştele pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor preoţii, şi pentru ei înşişi.
21. Copiii lui Israel, întorşi din robie, au mîncat Paştele, împreună cu toţi cei ce se depărtaseră de necurăţia neamurilor ţării şi cari s'au unit cu ei ca să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
22. Au prăznuit cu bucurie şapte zile sărbătoarea azimilor, căci Domnul îi înveselise, făcînd pe împăratul Asiriei să-i sprijinească în lucrarea Casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.

Chapters

12345678910