Efeseni 5
1. Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.
2. Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S'a dat pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros, lui Dumnezeu.
3. Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
4. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţămire.
5. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
6. imeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
7. Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei.
8. dinioară eraţi întunerec; dar acum sînteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
9. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.
10. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului,
11. şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le.
12. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
13. Dar toate aceste lucruri, cînd sînt osîndite de lumină, sînt date la iveală; pentrucă ceiace scoate totul la iveală, este lumina.
14. De aceea zice: Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.
15. Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
16. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele.
17. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
18. u vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
19. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, şi cîntaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.
20. Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în NNumele Domnului nostru Isus Hristos.
21. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.
22. evestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;
23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mîntuitorul trupului.
24. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S'a dat pe Sine pentru ea,
26. ca s'o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvînt,
27. ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană.
28. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuş.
29. Căci nimeni nu şi-a urît vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
30. pentrucă noi sîntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
31. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.
32. Taina aceasta este mare-(vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). -
33. Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.