Deuteronom 17
1. Să n'aduci jertfă Domnului, Dumnezeului tău, vreun bou, sau vreun miel care să aibă vreun cusur sau vreo meteahnă trupească; căci ar fi o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
2. Se va găsi poate în mijlocul tău, într'una din cetăţile pe cari ţi le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legămîntul Lui;
3. care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n'am poruncit.
4. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urîciunea aceasta a fost săvîrşită în Israel,
5. atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea, şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea.
6. Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor.
7. Întăi mîna martorilor să se ridice asupra lui ca să -l omoare, şi apoi mîna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
8. Dacă ţi se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînţelegere, sau la o rănire, şi va da prilej la ceartă în lăuntrul cetăţii tale, să te scoli şi să te sui la locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău.
9. Să te duci la preoţi, Leviţi, şi la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să-i întrebi, şi ei îţi vor spune hotărîrea legii.
10. Să faci cum îţi vor spune ei în locul pe care -l va alege Domnul, şi să ai grijă să faci cum te vor învăţa ei.
11. Să faci după legea pe care te vor învăţa şi după hotărîrea pe care o vor rosti ei, să nu te abaţi dela ce-ţi vor spune ei, nici la dreapta nici la stînga.
12. mul care, din mîndrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului, Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoţi astfel răul din mijlocul lui Israel,
13. pentruca tot poporul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai îngîmfe.
14. Dupăce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, şi o vei stăpîni, după ce-ţi vei aşeza locuinţa, şi vei zice: Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile cari mă înconjoară, -
15. să pui peste tine ca împărat pe acela pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, şi anume să iei un împărat din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău.
16. Dar să n'aibă mulţi cai, şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v'a zis: Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela.
17. Să n'aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strîngă mari grămezi de argint şi aur.
18. Cînd se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într'o carte, o copie a acestei legi, pe care s'o ia dela preoţii din neamul Leviţilor.
19. Va trebui s'o aibă cu el şi s'o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea,
20. pentruca inima lui să nu se înalţe mai pe sus de fraţii lui, şi să nu se abată dela poruncile acestea nici la dreapta nici la stînga, şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel.