2 Împăraţilor 22

1. Iosia avea opt ani cînd s'a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat.
2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s'a abătut dela ea nici la dreapta, nici la stînga.
3. În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimes în Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:
4. „Suie-te la marele preot Hilchia, şi spune-i să strîngă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit dela popor ceice păzesc pragul.
5. Să se dea argintul acesta în mînile meşterilor însărcinaţi cu lucrarea în Casa Domnului. Şi să -l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
6. anume: dulgherilor, zidarilor şi petrarilor, pentru cumpărăturile de lemn şi de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei.
7. Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mînile lor, căci ei lucrează cinstit.”
8. Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.
9. Apoi logofătul Şafan s'a dus să dea socoteală împăratului, şi a zis: „Slujitorii tăi au strîns argintul care se afla în casă, şi l-au dat în mînile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.”
10. Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
11. Cînd a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfîşiat hainele.
12. Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului:
13. „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s'a găsit; căci mare este mînia Domnului, care s'a aprins împotriva noastră, pentrucă părinţii noştri n'au ascultat de cuvintele cărţii acesteia, şi n'au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.”
14. Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Şafan şi Asaia, s'au dus la proorociţa Hulda, nevasta lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veşmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetăţii. Dupăce i-au vorbit,
15. ea le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Spuneţi omului care v'a trimes la mine:
16. ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, voi trimete nenorociri asupra locului acestuia şi asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărţii, pe care a cetit-o împăratul lui Iuda.
17. Pentrucă M'au părăsit şi au adus tămîie altor dumnezei, mîniindu-Mă prin toate lucrărilor mînilor lor, mînia Mea s'a aprins împotriva locului acestuia, şi nu se va stinge.`
18. Dar să spuneţi împăratului lui Iuda, care v'a trimes să întrebaţi pe Domnul: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre cuvintele pe cari le-ai auzit:
19. ,Pentrucă ţi s'a mişcat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea Domnului cînd ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentrucă ţi-ai sfîşiat hainele, şi ai plîns înaintea Mea, şi Eu am auzit, -zice Domnul. -
20. De aceea, iată, te voi adăuga la părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormîntul tău, şi nu-ţi vor vedea ochii toate nenorocirile pe cari le voi aduce asupra locului acestuia,” Ei au adus împăratului răspunsul acesta.

Chapters

12345678910111213141516171819202122232425