2 Cronici 33
1. Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
3. A zidit iarăş înălţimile pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteei, şi s'a închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
4. A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi NNumele Meu pe vecie.”
5. A zidit altare întregei oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.
6. Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descîntece şi vrăjitorii, şi ţinea la el oameni cari chemau duhurile şi cari-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să -L mînie.
7. A pus chipul cioplit al idolului pe care -l făcuse, în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: „În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel Îmi voi pune NNumele pe vecie.
8. u voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.”
9. Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s'au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
10. Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n'au vrut să asculte.
11. Atunci Domnul a trimes împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, cari au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon.
12. Cînd a fost la strîmtoare, s'a rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi s'a smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
13. I-a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsîndu-Se înduplecat, i-a ascultat cererile, şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.
14. După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon în vale, un zid care se întindea pînă la poarta peştilor şi cu care a înconjurat dealul, şi l-a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
15. A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astarteei, a dărîmat toate altarele pe cari le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim, şi le-a aruncat afară din cetate.
16. A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţămire şi de laudă, şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel.
17. Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.
18. Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui, şi cuvintele proorocilor, cari i-au vorbit în NNumele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sînt scrise în faptele împăraţilor lui Israel.
19. Rugăciunea lui şi felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astarteei şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sînt scrise în cartea lui Hozai.
20. Manase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
21. Amon avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim.
22. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe cari le făcuse tatăl său Manase, şi le-a slujit.
23. Şi nu s'a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său Manase, căci Amon s'a făcut din ce în ce mai vinovat.
24. Slujitorii lui au uneltit împotriva lui, şi l-au omorît în casa lui.
25. Dar poporul ţării a ucis pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Şi, în locul lui, poporul ţării a pus împărat pe fiul său Iosia.