2 Corinteni 4

1. Deaceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.

2. Ca unii, cari am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.

3. Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării,

4. a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

5. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi sîntem robii voştri, pentru Isus.

6. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întunerec”, ne-a luminat inimile, pentruca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

7. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi.

8. Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi;

9. prigoniţi, dar nu părăsiţi; trîntiţi jos, dar nu omorîţi.

10. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorîrea Domnului Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.

11. Căci noi cei vii, totdeauna sîntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

12. Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.

13. Însă fiindcă avem acelaş duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem, şi de aceea vorbim.

14. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.

15. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentruca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţămirile spre slava lui Dumnezeu.

16. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuş omul nostru din lăuntru se înoieşte din zi în zi.

17. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă.

18. Pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sînt vecinice.